Simona Halep și Maria Sharapova sunt două jucătoare care nu scapă una de alta, deși în mod cert nu își doresc în mod special să joace împreună. Pentru iubitorii tenisului din România această întâlnire este una de inters maxim.
Simona este condusă cu 7-0 în meciurile directe. Totul a început în anul 2012, la Indian Wells, când a fost învinsă cu 3-6 4-6. Ultima oară cele două s-au văzut la US Open 2017, atunci când românca a fost învinsă în trei seturi, 4-6 6-4 3-6.
Între timp s-au întâmplat și s-au schimbat multe. Sharapova a fost descoperită dopată, iar Halep a avansat în Top 10 WTA, acolo unde se bate pentru locul 1. Totuși, chiar și așa, Simona are parcă o piedică invizibilă atunci când de cealaltă parte a fileului se află această adversară.
Va reuși Halep să obțină prima victorie contra Mariei Sharapova la Beijing? Cotele la casele de pariuri sunt strânse. Rusoaica are un mic avantaj și nu se poate spune deloc că este favorită.
Doar un singur meci din ultimele 5 a avut două seturi. Betano oferă o cotă de peste 2,20 pentru ca și meciul de la Beijing să aibă trei seturi, un tip de pariu interesant. Pentru cine dorește să mizeze pe favorită, Sharapova are cota e 1,90, una deloc rea având în vedere cifrepe de până acum.
Click aici pentru cotele de la meciul Sharapova – Halep, din China. Nu rata cotele cu Marjă 0% oferite de Betano pentru acest meci!