Urna a treia în preliminariile EURO 2020 devine principala miză a meciului cu Muntenegru

Muntenegru – România este ultimul meci al „tricolorilor” în grupele Ligii Națiunilor 2018. Șansele sunt minime la locul 1, dar putem ajunge în urna a treia din preliminariile EURO 2020 cu o victorie. Din păcate, suntem, și aici, la mâna altor naționale.

Pentru primul loc în grupă, avem nevoie ca Serbia să nu câștige meciul de acasă cu Lituania. Foarte puțin probabil, judecând după prestația extrem de slabă a balticilor în meciul cu România de acum câteva zile. Mai mult, Lituania are doar două meciuri pe care nu le-a pierdut „afară” în 2018: în Malta și Sri Lanka.

Locul 2 rămâne „tricolorilor” și cu un egal, dar nu ajută la nimic acest rezultat. În acest moment, suntem în urna a patra pentru preliminariile EURO 2020. Putem urca în a treia, dar avem nevoie de o victorie la două goluri și de un rezultat favorabil nouă la meciul Scoția – Israel.

Cele mai bune două locuri 2 din Liga Națiunilor C intră în urna a treia a preliminariilor. Sunt luate în considerare doar rezultatele obținute împotriva locurilor 1 și 3, astfel că victoriile României cu Lituania nu contează în acest clasament. Cu cele trei egaluri de până acum, selecționata noastră ar putea face maxim 6 puncte. Bulgaria are deja 7 și este sigură de urna a treia, iar Scoția și Israel, la egalitate în grupa 1 cu câte 6 puncte, ar face 7 dacă termină la egalitate. În această situație, șansele băieților lui Cosmin Contra la urna a treia devin nule.

 

Cum arată clasamentul locurilor 2 înaintea ultimelor meciuri:

Bulgaria – 7 puncte, golaveraj 4-3 (toate meciurile jucate)

Scoția – 6 puncte, golaveraj 7-2 (un meci rămas)

Ungaria – 6 puncte, golaveraj 4-3 (toate meciurile jucate)

România – 3 puncte, golaveraj 2-2 (un meci rămas)

*În grupa 1, Israel are tot 6 puncte, cu golaveraj 4-2.

 

România are nevoie, așadar, și de golaveraj. O victorie la 2 goluri este suficientă pentru a depăși Ungaria, dar și Israelul dacă Scoția câștigă acel meci. În schimb, dacă Israel câștigă cu Scoția cu 1-0, România ar trebui să învingă Muntenegru la 5 goluri diferență!

 

Muntenegru – România începe la 21:45. Până acum s-au jucat 4 meciuri directe, fiecare țară câștigând unul, iar celelalte două fiind remize. Victoria României a fost în singurul joc amical cu Muntenegru, un 4-0 în 2008. În schimb, unica deplasare în țara ex-iugoslavă s-a terminat prost pentru noi: înfrângere cu 1-0 în preliminariile Mondialului din 2018.

Leave a Reply