Articolul saptamanii - Andrei Cristea

„Mă bucur că am avut șansa să joc și să marchez la cele mai mari trei echipe ale fotbalului românesc: Steaua, Dinamo și Craiova”

În ceea ce-l privește pe Andrei Cristea, cu bucurie recunosc că am satisfacția celei mai frumoase competiții la finalul căreia „elevul își depășește profesorul”. Andrei a depășit borna de 400 de meciuri în Liga 1 și peste 100 de goluri marcate. Am încercat să investim în viitor și să folosim împreună în mod util lungile zile de cantonament premergătoare jocurilor în perioada FCM Bacău. Îl felicit pentru o carieră demnă de urmat și îi mulțumesc pentru aprecieri!

 

Andrei, ai intrat într-o galerie selectă, a jucătorilor cu peste 100 de goluri marcate în carieră. Care îți este nivelul fizic, vei continua ritmul acesta excelent, auto impus?

E o bornă importantă a carierei mele și atât timp cât mă simt bine fizic și sunt motivat, voi continua pe dreptunghiul verde.

 

Cum a fost experiența germană de la Karlsruher, dincolo de accidentarea cumplită?

A fost prima mea experiență din străinătate. Am remarcat încă o dată că nemții sunt foarte organizați și disciplinați. O perioadă, cu bune și cu rele, care cred că m-a maturizat ca om și sportiv.

 

Ce planuri ai după ce vei încheia cariera de jucător? Vei rămâne în fotbal?

Trebuie să recunosc că mi s-a propus să rămân în organigrama clubului Poli Iași la sfârșitul carierei și le mulțumesc. Încă nu m-am decis pe ce poziție mă regăsesc și pot face performanță. Încă analizez.😀

 

Ai „schimbat” de nenumerate ori tabela de marcaj și sigur toate golurile sunt importante. Există totuși unul cu totul special în memoria ta?

Asta a fost menirea mea și sunt multe goluri care-mi vin rapid în minte într-o ordine aleatorie:

  • Golurile cu Valencia pentru Steaua în acea calificare dramatică și spectaculoasă.
  • Golul din Steaua – Poli Timișoara 2-1 când am câștigat campionatul în Ghencea după 7 ani .
  • Golul “minunii de la Liberec” când ne-am calificat în grupe cu Dinamo.
  • Golul de la Alba Iulia pentru Dinamo când mi-a adus titlul de golgheter (din pasa lui Gabi Boștină).
  • Golul cu Hajduk Split pentru Poli Iași (fiind primul gol al lui Poli în cupele europene).

 

Ce părere ai despre „cazul Colțescu”?

Este o exagerare dusă la extrem. Îl cunosc pe Seby și știu că suferă pe nedrept în aceste momente.

 

Cum mai suporți cantonamentele? Îți amintești de perioada petrecută împreună la FCM Bacău?

Din fericire, vremurile s-au mai schimbat, Narcis, și mulți dintre antrenorii din ziua de azi nu prea mai fac cantonamente lungi ca-n trecut.😀 A fost o perioadă de neuitat pt mine, copil fiind am învățat enorm de la tine. Cu siguranță, faptul că mai joc si la vârsta mea, se datorează și felului tău de a te pregăti și sfaturilor pe care mi le-ai dat atunci cand împărțeam aceeași camera de cantonament. 💙⭐️

 

Ai lăsat lucruri bune în urma ta la cluburile unde ai activat, dar pentru Bacău, Steaua, Dinamo, Iași ai reușit performanțe de neuitat. Simți această responsabilitate în fața colegilor mai tineri?

E o mare responsabilitate față de ei, față de club, de suporteri. Ultima perioadă a carierei cântărește foarte mult pentru viitorul oricărui sportiv și, de aceea, încerc să implic toată experiența acumulată ca lucrurile să meargă bine în toate direcțiile.

 

Care este opțiunea ta pentru Top 5 atacanți „All time” din fotbalul mondial?

  1. Ronaldo Nazario da Lima
  2. Andriy Shevchenko
  3. Romario
  4. Raul Gonzalez
  5. Ruud van Nistelrooy

 

Cum a suportat familia această perioada grea a pandemiei?

Sunt momente dificile și pentru noi. Singurul avantaj a fost că am reușit să petrecem mai mult timp împreună. Știi bine că programul competițional ne ține deseori departe de cei dragi. Acum ne-a unit mai mult.💙

 

Am o curiozitate. Ai avut parte de momente memorabile atât la Steaua (vezi returul cu Valencia, câștigarea ,,Meritul Sportiv”) cât și la Dinamo (titlul de golgheter în 2011 ). De ce Dinamo a rămas mai puternic în sufletul tău?

E adevărat, returul cu Valencia rămâne adânc întipărit în memoria mea și a iubitorilor fotbalului, însă titlul de golgheter obținut pentru Dinamo este ceva unic în cariera mea și reprezintă cea mai mare performanță individuală de până acum. Dincolo de rivalități, mă bucur că am avut șansa să joc și să marchez la cele mai mari trei echipe ale fotbalului românesc: Steaua, Dinamo, Craiova.