Echipele Mondialului: Arabia Saudită (2/32)

Betano continuă prezentările echipelor ce vor juca la Campionatul Mondial din Rusia. Astăzi, a doua țară din grupa A: Arabia Saudită.

Arabia Saudită s-a calificat la turneul final din grupa B a preliminariilor asiatice, de pe locul 2. Au avut 19 puncte, cu unul mai puțin decât Japonia și la fel de multe ca Australia – care a mers  la baraj din cauza golaverajului mai slab. Din grupă au mai făcut parte Emiratele Arabe Unite, Irak și Thailanda.

Va fi a 5-a participare a Arabiei Saudite la Campionatul Mondial. Prima dată au ajuns la turneul final din 1994, în Statele Unite, reușind apoi alte 3 calificări consecutive până la cel din 2006. Doar în 1994 au ieșit din grupe, fiind eliminați în optimi de Suedia.

Palmares la Campionatul Mondial: 13 meciuri – 2 victorii, 2 egaluri, 9 înfrângeri – golaveraj 9-32.

Cele mai multe meciuri: Mohammed Al-Deayea, 10

Cele mai multe goluri: Sami Al-Jaber, 3

 

Arabia Saudită revine după 12 ani la un Campionat Mondial. A avut patru prezențe consecutive, între 1994 și 2006, însă la ultimele 3 nu a reușit să câștige vreun meci și a terminat pe ultimul loc în grupe. La Mondialul din 2002 a fost chiar cea mai slabă din întregul turneu, cu 3 înfrângeri și un golaveraj umilitor: 0-12, datorat în mare parte germanilor – care i-au învins cu 8-0. Rezultatele arabilor au fost slabe și pe plan continental de la ultima calificare la un Campionat Mondial. Au părăsit în faza grupelor ultimele două ediții de Cupa Asiei, competiție la care jucase 6 finale din 7 între 1984 și 2007. La cea mai recentă, din 2015, selecționer a fost Cosmin Olăroiu.

Cota să câștige turneul: 1000.00!

Aproape 10 ani au căzut în anonimat, iar soluția pentru revenirea în elita fotbalului asiatic a fost una scumpă: pe bancă a fost adus olandezul Bert van Marwijk, cel care și-a dus țara natală în finala Mondialului din 2010. Acesta a creat rapid o echipă puternică, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial dintr-o grupă dificilă. Câteva zile mai târziu, a fost concediat din cauza unor neînțelegeri în ceea ce privea un nou contract. Succesorul său a rezistat doar două luni, dat afară după rezultatele slabe din amicale. Acum, pe bancă e Juan Antonio Pizzi, spaniolul care a câștigat Copa America la conducerea naționalei din Chile dar nu a reușit să o califice la Mondial. Instabilitatea de pe banca tehnică poate fi o cauză a eșecurilor recente din Arabia Saudită: a fost schimbat antrenorul de 21 de ori după 2000! Lotul cu care va veni la turneul final va fi alcătuit, majoritar, din fotbaliști care joacă în campionatul intern, iar formația de start e bazată pe scheletul lui Al Hilal. De acolo vin și cei mai importanți jucători: căpitanul Osama Hawsawi (fundaș central) și playmaker-ul Nawaf Al-Abed.

Arabia Saudită joacă astăzi un meci amical, la 20:30, cu Grecia.

Echipa probabilă (4-3-3)

Abdullah Al-Mayouf (Al Hilal) – Mohammed Al-Burayk (Al Hilal), Osama Hawsawi (Al Hilal), Motaz Hawsawi (Al Hilal), Yasser Al-Shahrani (Al Hilal) – Abdullah Otayf (Al Hilal), Salman Al-Faraj (Al Hilal), Nawaf Al-Abed (Al Hilal) – Salem Al-Dawsari (Villarreal), Fahad Al-Muwallad (Levante), Yahya Al-Shehri (Levante)

Programul Arabiei Saudite la Campionatul Mondial

14 iunie, ora 18:00 – Rusia

20 iunie, 18:00 – Uruguay

25 iunie, 17:00 – Egipt

Leave a Reply