Fotbalul din primele 5 campionate ale Europei e urmărit de toată lumea. Dar ce se întâmplă în ligile inferioare din acele țări? Cine se apropie de locul din prima ligă, unde le va înfrunta anul viitor pe Barcelona, Manchester City, Juventus, Bayern sau PSG?
În Segunda participă 22 echipe, primele două clasate promovează direct iar următoarele 4 joacă un mini-turneu cu semifinale și finală pentru a decide al treilea club care merge în La Liga. Cu 11 runde rămase, pe primul loc e fosta echipă a lui Răzvan Raț – Rayo Vallecano, la egalitate cu Huesca. Au 3 puncte peste locul al treilea și 8 peste al șaptelea, care nu duce nicăieri. Cadiz și Gijon sunt pe 3 și 4, după ele fiind o bătălie strânsă. De la locul 5 până la 11 sunt doar două puncte, 7 cluburi fiind în lupta pentru ultimele două locuri de play-off. În partea de jos a clasamentului, surpriza vine de la Cordoba. Fosta echipă a lui Florin Andone a fost aproape de promovare în 2016, iar acum e pe loc retrogradabil.
Sistemul de promovare în Anglia e identic cu cel al Spaniei, însă sunt 24 cluburi în liga a doua. Championship e dominat de Wolverhampton, echipă cu buget uriaș pentru eșalonul secund și un lot de Premier League. Antrenor e Nuno Espirito Santos iar cel mai important fotbalist e Ruben Neves, jucător care a devenit, în 2015, cel mai tânăr căpitan din Liga Campionilor, pe când era la Porto. „Lupii” au 6 puncte peste locul 2 și 13 peste al treilea, cu 8 etape rămase. Cardiff e pe 2 și are un meci mai puțin, galezii având și ei șanse mari la promovarea directă, iar pentru play-off par desprinse Fulham și Aston Villa. De la locul 5 la 10 sunt 4 puncte, lupta fiind, ca și în Spania, deschisă. Șocul din Championship vine de la Sunderland. Tocmai retrogradați din Premier League, sunt acum pe ultima poziție, la 5 puncte de salvare. Singurul român din Championship e Costel Pantilimon, pe 16 cu Nottingham Forest.
Primele 2 din 22 promovează direct și în Italia, însă următoarele 6 intră în play-off. Campionatul e extrem de echilibrat, între prima și ultima echipă fiind o diferență de doar 31 puncte. Empoli și Frosinone sunt pe locurile ce duc direct în Serie A, urmate îndreaproape de Palermo. Parma, club refondat în 2015 de suporteri după faliment și promovat an de an, e pe ultimul loc de play-off. În Serie B sunt 6 români și se remarcă George Pușcaș, împrumutat la Novara, cu 7 goluri în 8 meciuri. Dan Berci, internațional U19, încă nu a prins decât banca de rezerve la Perugia, locul 6. Pe 7 e mijlocașul Sergiu Suciu, cu 20 meciuri la Venezia. Fundașul Ștefan Popescu are 5 apariții în tricoul lui Salernitana, locul 13. Pușcaș e pe 15 cu Novara, un loc mai jos fiind un alt internațional de tineret – portarul Ionuț Radu, împrumutat de Inter la Avellino, cu 17 meciuri în acest sezon. Cele mai multe partide a fost pe teren Vasile Mogoș, fundașul penultimei clasate Ascoli. A jucat de 28 ori și a înscris un gol.
Nemții au doar 18 echipe în liga secundă, de unde primele două promovează direct iar a treia joacă un baraj cu locul 16 din Bundesliga. Mai sunt 7 etape și detașată e Fortuna Dusseldorf, cu 9 puncte peste locul 3. A doua e Nurnberg, unde Laszlo Sepsi a jucat doar un meci în sezonul actual. Diferența între ei și Holstein Kiel, de pe 3, e de două puncte, iar între Kiel și locul 4 de alte 4. La retrogradare sunt Darmstadt (venită din prima ligă) și Kaiserslautern, la 5 lungimi de primul loc salvator.
Locurile 1 și 2 promovează direct, 3-5 într-un mini-turneu în care participă și locul 18 din Ligue 1. Mai sunt 8 etape rămase și o echipă poate pierde promovarea doar printr-o minune: Reims, cu 14 puncte peste locul 3. Nimes e pe 2, după care vine din nou un grup foarte strâns: între a treia și a șaptea clasată sunt doar 3 puncte. O altă asemănare e prezența unui club care tocmai a venit din primul eșalon la retrogradare: Nancy, pe 18, loc de baraj.