România, împotriva tuturor șanselor cu Franța


România intră în meciul de vineri cu Franța, primul de la EURO 2016 (ora 22:00) având împotriva sa toate cifrele.

Tricolorii au un palmares cu Franța de 3 victorii, 5 egaluri și 8 înfrângeri (16 partide în total). Nu am mai învins Franța din anul 1972, dintr-un amical câștigat cu 2-0 și în care au marcat actualul selecționer, Anghel Iordănescu, și fosta legendă a lui Dinamo, Cornel Dinu.

La acel meci, România conducea Franța cu scorul general de 3-2. Numai că a fost un punct de cotitură, un moment de la care nu am mai căștigat nici un meci contra cocoșilor galici. Și s-au făcut 44 de ani.

Primul meci cu Franța s-a jucat în 1932. Dintre cele 16 confruntări directe, au fost peste patru goluri în meci în doua două dintre ele. De asemenea, în 11 partide din 16 s-au inregistrat între zero și două goluri pe meci.

Forma de moment

România intră în această partidă cu o singură înfrângere în 20 de meciuri (acel 3-4 cu Ucraina). Franța are o singură înfrângere în 10 partide, un 0-2 cu Anglia – singura echipă care în preliminarii a avut 10 victorii din 10 partide (30 de puncte).

În  7 din ultimele 10 meciuri ale Franței s-au marcat minim 3 goluri pe meci. Așa că, pe lângă o victorie cu România care este cea mai logică în ciuda faptului că nu ne place deloc, se poate paria și pe +2,5 goluri. Media golurilor marcate de francezi pe teren propriu in ultimele 20 de partide este de 2,45. Din octombrie 2013 Franța a jucat 23 de meciuri pe teren propriu, pierzând doar 3.

Recorduri

  • Recordul de audiență pe Stade de France este de 80.051 de spectatori și ar putea cădea la meciul României de vineri.
  • Naționala Franței deține recordul pentru cele mai multe victorii consecutive în fotbalul international, 14. Anghel Iordănescu va avea grijă cu o tactică de 9-1 să mențină poarta închisă, așa că Franța e posibil să nu își poată mări palmaresul de victorii. Dacă Franța deține recordul de victorii la nivel de echipa națională, România deține cea mai lungă serie de meciuri fără înfrâmngere la nivel de club: Steaua, cu 106 de partide neînvinsă.

Echipe probabile:

Franța: Lloris – Evra, Koscielny, Rami, Sagna –  Matuidi, Kante, Pogba – Payet, Giroud, Griezmann

România: Tatarusanu – Sapunaru, Chiriches, Grigore, Rat – Pintilii, Hoban – Popa, Stanciu, Stancu – Keseru (Andone).

EURO 2016: Toate grupele (clasament, rezultate, program)