Știu, știu, știu…Tuchel duce Chelsea în ediția viitoare a UEFA Champions League! Nu vă grăbiți să trageți însă concluzii false despre entuziasmul meu, pentru că da, nu sunt fanul antrenorului german. Marți, spre miezul nopții la noi, “The blues” au învins greu, cu 2-1 pe Leicester, miza fiind prezența, pentru fiecare dintre cele două echipe, în grandioasa competiție. Oaspeții aveau și varianta unui meci egal, dar nu a fost să fie, deși era cât pe ce să iasă, meciul stând într-un echilibru formidabil. Cu doar trei zile înainte, pe Wembley, “Vulpile” lui Brandon Rodgers câștigaseră FA Cup, 1-0 cu ciudata trupă a lui Thomas Tuchel. Spun ciudată și cred că sunt moderat în cuvinte și ton, pentru că din ianuarie, de când a ajuns pe Stamford Bridge, Tuchel a dat peste cap tot cea ce știam în materie de manageriat o mașină de lux. Da, Chelsea e o astfel de bijuterie, și doar alte câteva echipe, vreo zece, în lume, au acest statut. Cele care erau acum o lună gata să pună în practică afacerea Superligii europene, ideea lui Florentino Perez, șeful Madridului…
Să lăsăm însă Madridul și să revenim la Londra, unde avem mai multe de discutat cu neamțul nostru. Așadar, sfârșit de ianuarie. Frank Lampard, cel mai mare jucător din istoria “leilor albaștri”, nu mai poate ține din hățuri nici vestiarul, nici relația cu Bruce Buck, CEO la Chelsea, și cu atât mai puțin pe cea cu Marina Granovskaia, dintotdeauna mâna dreaptă a lui Abramovici și singura care contează, de fapt, la club. Lampard cedează și, abia concediat de PSG, germanul Tuchel preia din mers bolidul serios avariat de timiditatea și lipsa de experiență a lui Big Frank. La treabă, deci!
În Premier League vine o serie de victorii fără gol primit, cad recorduri după recorduri, iar în UEFA Champions League cad, succesiv, Atletico de Madrid, învinsă cu noroc la București și cu arbitrul Davide Orsato pe Bridge. Lui Tuchel îi iese iar Quintă Royală: în sferturi, cu Porto, se joacă la Sevilla. 2-0 și la așa zisul retur nu trece decât rar de centru, portughezii câștigă, cum ar veni “în deplasare” cu 1-0, apoi ratează din toate pozițiile. În sfârșit, în semifinale Chelsea e net superioară Realului, face 1-1 la Madrid, deși trebuia să bată, în schimb se impune acasă fără probleme și Tuchel e al doilea an consecutiv în finala UEFA Champions League. Anul pierdut a pierdut-o în fața lui Bayern München, 0-1, gol Kingsley Coman. Dar cum a ajuns acolo? Cu cel mai mare noroc din Univers, pentru că în sferturile de finală de la Lisabona, cu Atalanta lui Gasperini, în minutul 90, italienii aveau, încă, 1-0, marcase Pasalic. Egalează în ultima secundă Marquinhos cu o șansă formidabilă, și în 90+3 Chouopo Moting îl duce pe Tuchel în semifinală, iar de aici v-am spus…
Februarie, martie, aprilie, mai. Tuchel liniștește vestiarul de pe Stamford Bridge, o liniștește pe tovarășa Granovskaia, îi calmează până la sedare pe fani, intră în locurile de Champions, de unde era să iasă alaltăieri, dar uite că rămâne acolo. Căutați pe net, în caz că nu ați văzut, ce face mijlicașul stânga de 19 ani al lui Leicester, Thomas, cu mingea la picior, în propriul careu, cu câteva secunde înainte de cornerul din care Rudiger, compatriotul lui TT, deschide scorul…o fi noroc? O fi, pe de altă parte, un “trou de memoire”, cum ar zice Zouma? Sau Mendy?
Dar apropo de Zouma. Francezul pierde echipa, odată cu venirea lui Tuchel. Ca și Tammy Abraham, Zyech, Marcos Alonso, Kovacevic, Emerson (nici la Frankie nu prea juca!), Pulisic. Giroud înainte nu prindea multe minute, dar marca toate cele 4 goluri în victoria de pe Ramon Sánchez Pizjuan, din grupe, cu Lampard pe bancă.
În zece zile aproximativ, Tuchel are finala FA Cup, jocul decisiv pentru calificarea în Champions, ambele cu Leicester, și finala UCL cu City. Cupa a pierdut-o, în Premier League Ayoze Perez trage peste poarta lui Mendy, în minutul 91, și Chelsea scapă de Europa League.
Sâmbătă, 29 mai, la Porto, cu City, Tuchel are examenul vieții. Până acum, el a ales totul. Titularii, tonul din vestiar, tactica și tehnica atragerii norocului.
Eu îi țin pumnii, dar teamă îmi e ca tovarășa Granovskaia va pune mâna pe telefon și ….
Pentru că niciodată Chelsea nu a fost o ruletă. Ci o mașină de lux. Dacă nu știi să o conduci, pleci. Dacă dovedești că știi, mai trebuie să mai dovedești o dată. Și încă o dată.