Ce pariem azi: Begu – Sharapova la Madrid

Irina Begu e în formă: a trecut de Ostapenko în primul tur și azi o înfruntă pe Maria Sharapova. După amiază joacă din nou, un meci la dublu alături de Simona Halep. FCSB vrea victoria la Iași în Liga 1 Betano, finala Conferinței de Est din NBA poate fi aflată la noapte.

WTA Madrid: Irina Begu are cotă 3.10 cu Sharapova

Românca a eliminat-o pe Jelena Ostapenko în primul tur de la Madrid (6-3, 6-3) și vrea o nouă surpriză. Cel mai devreme la ora 15:00 va începe meciul din șaisprezecimi cu Maria Sharapova, în fața căreia încă nu a câștigat vreun set. S-au întâlnit de trei ori și rusoaica a învins de fiecare dată cu 2-0, cel mai recent în octombrie la Tianjin. Begu e într-o formă mult mai bună decât Sharapova, care până la meciul cu Buzărnescu de ieri nu mai câștigase de la Australian Open, însă e cotată cu șansa a doua: are 3.10 pe Betano!

După amiază va fi din nou pe zgură, însă la dublu. Va face pereche cu Simona Halep împotriva fetelor care le-au eliminat la Indian Wells: Nicole Melichar și Kveta Peschke. Adversarele lor au câștigat turneul de la Praga acum câteva zile iar înainte au ajuns în finală la Stuttgart! Begu și Halep au fost campioane la Shenzhen, în ianuarie, după având doar două participări, încheiate devreme, la Indian Wells și Miami. Meciul va începe la ora 18:00 și are streaming live pe Betano!

NBA: Boston și Cleveland conduc cu 3-0 în semifinale

Playoff-ul NBA se apropie de final. Conferința de Est își poate afla finala de la noapte, după numai 4 jocuri din serie: Boston Celtics și Cleveland Cavaliers au 3 victorii din 3 în seriile cu Philadelphia 76ers, respectiv Toronto Raptors. Finala de anul trecut are toate șansele să aibă loc din nou în această lună. Cea mai tare competiție din baschet are streaming live și cote cu marjă 0% pe Betano!

Liga 1 Betano: FCSB vrea să redevină lider după meciul de la Iași

Roș-albaștrii au fost depășiți de CFR Cluj sâmbătă dar vor reveni pe primul loc dacă nu pierd la Poli Iași. În sezonul regulat s-au întors cu mâna goală din Copou, fiind învinși cu 1-0. Moldovenii sunt acum la 9 meciuri consecutive fără victorie, 7 dintre ele în playoff, ultimele două partide fiind înfrângeri cu 3-0 în fața Astrei Giurgiu. FCSB nu a mai pierdut în campionat din noiembrie, de la un meci cu aceeași Astra. Jocul de la 20:45 va fi unul între cel mai slab și cel mai bun golaveraj din playoff-ul Ligii 1 Betano.

De la 18:00, în playout, joacă o altă echipă ce nu a pierdut după finalul sezonului regulat: Sepsi Sfântu Gheorghe. Covăsnenii au câștigat cu Dinamo în ultimul meci, 2-0, și au 6 etape consecutive în care au înscris de două ori! Adversara lor, Concordia Chiajna, a ajuns pe loc retrogradabil după ce a strâns numai 5 puncte în playout – cele mai puține. Urmărește Liga 1 pe Betano, sponsorul oficial al competiției!

Leave a Reply