brazilia fotbal rio 2016

Rio 2016: Brazilia a ajuns în sferturile de finală


Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice de Vară Rio 2016 a ajuns în faza eliminatorie, cea a sferturilor de finală. Pe tabolul final este prezentă și Brazilia.

Brazilia s-a calificat între cele mai bune opt echipe și țintește, așa cum am scris cu puțin timp înainte de startul Jocurilor, primul titlu olimpic din palmares.

Citește și: Brazilia, obsesie pentru aur

Gazdele s-au calificat în sferturi după un 4-0 categoric contra Danemarcei, care le-a asigurat locul 1 în Grupa A.

Brazilienii au reușit să acceadă mai departe după un start ezitant de turneu. Ei începuseră cu două meciuri terminate 0-0 în fața unor echipe modeste în fotbal, precum Africa de Sud și Irak.

Danezii au beneficiat însă de un rezultat favorabil indirect (un 1-1 între Irak și Africa de Sud), obținând la rândul lor calificarea de pe locul al doilea din grupă.

În sferturile de finală, Brazilia va întâlni echipa Columbiei, care a ajuns în sferturile de finală după o victorie cu 2-0 în fața câștigătoarei Grupei B, Nigeria. Din această cauză, Japonia a căzut pe 3 și a fost eliminată, deși învinsese Suedia cu 1-0.

Germania, victorie cu 10-0

Germania este și ea în sferturile de finală. Nemții au terminat cu un 10-0 în grupe, contra celor din Fiji.

Atacantul de la Freiburg, Nils Petersen, a înscris cinci goluri, iar mijlocașul lui Schalke, Max Meyler, a reușit un hat-trick. Germania va da piept cu Portugalia în sferturi. Lusitanii au încheiat pe locul 1 în Grupa D, după un 1-1 cu Algeria.

Argentina și Mexic, eliminate

Campioana de la Jocurile Olimpice de Vară 2012, Mexicul nu a obținut calificarea. Mexicanii, cei care eliminaseră Brazilia în semifinalele de la Londra de acum patru ani, au fost învinși de Coreea de Sud cu 1-0 și și-au făcut bagajele pentru o călătorie, de altfel scurtă, spre casă.

Nici Argentina nu a reușit să treacă de grupe. Argentina, așa cum se știe fără Messi și alte vedete, a terminat pe locul 3 în Grupa D, după un 1-1 cu Honduras.

Meciurile din sferturile de finală

Sferturile de finală de la Rio 2016 sunt următoarele:

Brazilia – Columbia
Portugalia – Germania
Coreea de Sud – Honduras
Nigeria – Danemarca

Pariază pe Rio 2016

Leave a Reply