Istoria Cupei Mondiale: De la Montevideo la Moscova

Primul Campionat Mondial s-a jucat în capitala Uruguayului, Montevideo. După 5 continente, 16 țări și sute de orașe, cea mai importantă competiție din fotbal merge în Rusia, iar finala se va juca la Moscova.

Mai puțin de două luni până la startul turneului final! Ești pregătit? Pariază pe Betano!

Uruguay 1930: Ediția inaugurală a avut la start doar 13 echipe (7 din America de Sud, 4 din Europa și 2 din America de Nord), printre care și România, condusă la acea vreme de regele Carol al II-lea. Toate meciurile s-au jucat la Montevideo, iar golgheterul turneului a fost desemnat legendarul argentinian Guillermo Stabile. Uruguay a cucerit prima Cupă Mondială din istorie, după o victorie cu 4-2 în fața Argentinei, la meci asistând peste 80.000 spectatori

Italia 1934: Spre deosebire de prima ediție, unde echipele au participat pe bază de invitație, turneul din Italia a avut o fază preliminară. 16 reprezentative s-au calificat, România părăsind competiția încă din prima rundă. Italia a trecut în ultimul act de Cehoslovacia, scor 2-1, cu un gol marcat în prelungiri. Ambele echipe au folosit un sistem de joc inimaginabil în zilele noastre: 2-3-5!

Franța 1938: Franța a primit șansa de a găzdui cea de-a treia Cupă Mondială, decizia stârnind critici virulente din partea sud-americanilor care s-ar fi așteptat ca turneul final să le revină. Uruguay și Argentina au refuzat să iar parte la această ediție, în timp ce Spania nu a fost lăsată din cauza războiului civil din țară. Italienii și-au apărat cu succes titlul, învingând în finală Ungaria cu scorul de 4-2.

Brazilia 1950: A fost o ediție specială: prima după al Doilea Război Mondial și, totodată, singura din istorie în care trofeul (numit în premieră „Jules Rimet”) nu a fost adjudecat în urma unui singur meci, ci a unei grupe finale. În ea s-au calificat Brazilia, Uruguay, Spania și Suedia iar meciul decisiv a fost o dramă pentru întreaga țară gazdă. Uruguay întorcea de la 0-1 un meci simplu pentru Brazilia și îndolia o națiune: 2-1 pentru al doilea său titlu suprem.

Elveția 1954: Ediția disputată în Elveția în 1954 rămâne în amintire drept turneul cu media cea mai mare de goluri înscrise pe meci, fiind consemnate numeroase rezultate neverosimile acestui sport, precum 9-0, 8-3, 7-2 sau chiar 7-5. Toate în timpul regulamentar! Finala a reprezentat a doua mare surpriză mondială, după victoria uruguayenilor cu patru ani înainte. Super-favorita Ungaria pierdea incredibil în fața Germaniei de Vest a lui Fritz Walter, 2-3, după 2-0 în minutul 8 și o victorie cu 8-3 în grupă!

Suedia 1958: Situațiile imprevizibile au continuat și-n Suedia. Argentinienii au disputat primul meci, împotriva RFG-ului, în echipamentul echipei IFK Malmo, după ce și-au uitat acasă tricourile de rezervă! Brazilia și Anglia au oferit în faza grupelor primul 0-0 din istoria competiției. Șapte goluri s-au marcat în finala dintre Suedia și Brazilia, cele două stabilind un adevărat record în această privință. Sud-americanii s-au impus cu 5-2, printre marcatori regăsindu-se și un puști de 18 ani: Pele.

Chile 1962: O altă ediție cu povești de neuitat. Chile și Italia au oferit un meci atât de violent, încât l-au determinat pe arbitrul partidei să inventeze cartonașele galbene și roșii câțiva ani mai târziu. Un jucător italian a fost eliminat în minutul 12 dar a refuzat să părăsească terenul, fiind scos de pe gazon numai de poliție! Brazilienii și-au apărat trofeul, după 3-1 împotriva Cehoslovaciei, chiar dacă Pele nu a putut evolua în finală.

Anglia 1966: Ediția pe care englezii o vor ține minte pentru totdeauna. Pe plan sportiv, pentru că individual s-a remarcat golgheterul turneului: portughezul Eusebio, cu 9 reușite. Preț de 28 de ani, nicio altă Cupă Mondială nu a strâns mai mulți spectatori decât aceasta. Anglia a cucerit singurul său titlu mondial la capătul un meci de infarct cu Germania de Vest, impunându-se în prelungiri cu 4-2, după ce nemții egalaseră în minutul 89.

Mexic 1970: Românii au avut parte de o grupă infernală, cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia, pe care au încheiat-o onorabil, pe locul 3. În ciuda temperaturilor ridicate din Mexic, s-a jucat spectaculos, turneul atingând audiențe record în lume. A fost pentru prima oară când meciurile au putut fi urmărite la TV în format color. Cu o echipă considerată de mulți specialiști drept cea mai bună din istoria fotbalului, Brazilia a învins Italia cu 4-1 în finală, intrând definitiv în posesia trofeului „Jules Rimet” ca prima națională ce reușea tripla.

Germania 1974: După îndelungate insistențe, nemții au primit în cele din urmă șansa de a organiza competiția în 1974. Marile echipe, precum Anglia, Franța, URSS, Mexic sau Spania nu s-au calificat, la turneu venind țări modeste ca Haiti, Zair, Germania de Est sau Australia. Lipsiți de concurență pe măsură, nemții au învins Olanda cu 2-1 în ultimul act, după 0-1 în chiar primul minut. Scorul a fost deschis din penalty, iar până la repunerea de la mijloc, Germania nu atinsese mingea!

Argentina 1978: Peste 100 de reprezentative au participat la faza calificărilor pentru Mondialul din 1978, un adevărat record la acea vreme, singurul nume important care nu a reușit să depășească preliminariile fiind Uruguay. Aproape toate meciurile au avut asistențe de peste 20.000 spectatori, excepție făcând Scoția – Iran – urmărit din tribune de numai câteva mii de oameni. Argentina a luat primul său trofeu, 3-1 în finala cu Olanda, după prelungiri. Mario Kempes, golgheterul turneului (6 goluri) marcând de două ori. Istoria a fost decisă de câțiva centimetri: la 1-1, în minutul 90, olandezii au avut o bară!

Spania 1982: Ibericii nu au fost îndeajuns de puternici pentru a se înscrie pe lista echipelor câștigătoare de trofeu în propriul fief în 1982, părăsind competiția în a doua fază a grupelor. În schimb, Polonia a surprins pe mulți, mergând până în semifinale. Italia a învins Germania de Vest cu 3-1 la Madrid, toate golurile venind în repriza secundă.

Mexic 1986: Rămâne o ediție memorabilă datorită disputei dintre Anglia și Argentina, din faa sferturilor de finală. Maradona a înscris două goluri antologice: unul neregulamentar, cu mâna, iar celălalt ireal, driblând șase adversari. Argentina a cucerit trofeul, deși Germania de Vest a revenit în finală de la 0-2 în decurs de 6 minute. Golul decisiv a fost marcat de Burruchaga în minutul 83.

Italia 1990: Speranțele italienilor s-au văzut spulberate în semifinale de Argentina în 1990. Prezentă din nou la un turneul final după 20 ani, România a trecut de grupe și s-a oprit în optimile de finală, învinsă la penalty-uri de Irlanda. Asemenea precedentei ediții, Argentina și Germania de Vest și-au disputat ultimul act, de această dată câștig de cauză având nemții, cu un 1-0 sec dintr-un 11 metri în minutul 85.

SUA 1994: România a avut un parcurs istoric în 1994, urcând până în sferturile de finală, unde numai ghinionul a făcut să fie eliminată de Suedia, la penalty-uri. Hagi și compania au devansat echipe redutabile, precum Elveția, Columbia sau Argentina. Finala a fost lipsită de spectacol, câștigată de Brazilia la loviturile de departajare, cu 3-2, în fața Italiei, după 120 minute fără goluri.

Franța 1998: După 60 ani, turneul final revenea în Hexagon. Croații s-au descurcat peste așteptări, cucerind medaliile de bronz. Ei au oprit drumul României în optimi, după un gol din penalty marcat de Davor Șuker în prelungirile primei reprize. Motivați de public, francezii au spulberat Brazilia în finală, 3-0, Zinedine Zidane reușind o „dublă”.

Coreea de Sud/Japonia 2002: Împinși de la spate de arbitri, sud-coreenii au ajuns în postura de a disputa meciul pentru medalia de bronz la ediția din 2002. Franța, deținătoarea trofeului, s-a făcut de râs, încheind grupa pe ultimul loc fără a marca vreun gol. Brazilia a învins Germania într-o finală fără istoric, Ronaldo reușind ambele goluri ale meciurile.

Germania 2006: Nemții au fost martorii unui moment incredibil în 2006, când Zidane, la ultimul meci din carieră, a fost eliminat după ce l-a lovit cu capul în piept pe Materazzi. Paradoxal, ei au fost și cei doi marcatori din timpul regulamentar al finalei! După 1-1 în 120 minute, Italia s-a impus la penalty-uri împotriva Franței, cu scorul de 5-3, cucerind al patrulea trofeu din istorie.

Africa de Sud 2010: Ediția 2010 s-a disputat pentru prima oară în Africa, al cincilea continent ce a găzduit un Mondial. Dacă în tribune a fost o atmosferă aparte, pe teren s-a evidențiat doar sfertul dintre Uruguay și Ghana, decis la penalty-uri, în care Luis Suarez a comis intenționat un henț pe linia porții la ultima fază pentru a evita un gol.Olandezii au pierdut pentru a treia oară ultimul act, de această dată în fața Spaniei, după un gol decisiv înscris de Iniesta în minutul 116.

Brazilia 2014: Ca și la primul turneu final organizat de brazilieni, s-a încheiat cu un dezastru național. După un parcurs bun până în semifinale, gazdele au rămas fără liderii Thiago Silva și Neymar în penultimul act cu Germania, pierzând cu un umilitor 1-7. Ca și ediția anterioară, finala a fost decisă în prelungiri: Germania – Argentina 1-0, cu golul lui Mario Gotze din minutul 113.

 

Cine va câștiga ediția 2018 a Campionatului Mondial?

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *