Echipele Mondialului: Australia (10/32)

În grupa C de la Campionatul Mondial e o echipă de top, Franța, iar celelalte trei naționale se bat pentru locul 2: Danemarca, Peru și Australia, prezentată azi de Betano.

Australia a fost în grupa B a preliminariilor din Asia și a terminat pe 3, după Japonia și Arabia Saudită, ratând calificarea directă din cauza golaverajului. A câștigat primul baraj, cu Siria (3-2 la general) și apoi pe cel intercontinental, cu Honduras (3-1 la general).

Va fi a 5-a participare la Campionatul Mondial a Australiei. Prima a fost în 1974, iar începând cu 2006 a fost prezentă la toate edițiile. Doar în 2006 a ieșit din faza grupelor, fiind eliminată atunci de Italia.

Palmares la Campionatul Mondial: 13 meciuri – 2 victorii, 3 egaluri, 8 înfrângeri – golaveraj 11-26

Cele mai multe meciuri: Mark Bresciano, 9

Cele mai multe goluri: Tim Cahill, 5

Citește, pe blogul Betano, toate prezentările echipelor de la Campionatul Mondial!

Australia a părăsit Confederația din Oceania în 2006, nemulțumită de nivelul foarte scăzut al adversarilor, alăturându-se celei din Asia. S-a dovedit o mutare bună, cu calificări consecutive la Campionatul Mondial și rezultate bune la Cupa Asiei: un sfert de finală, o finală și, în fine, trofeul câștigat în 2015. „Socceroos” au mai câștigat de 4 ori Cupa Națiunilor din Oceania, însă nu se compară cu titlul din Asia, unde au avut adversari mult mai puternici. Au fost eliminați în grupe la ultimele două Mondiale, cea mai bună performanță a lor fiind în 2006: au ajuns în optimi, unde au pierdut cu Italia – ce avea să câștige turneul – după un penalty în minutul 95.

Cota să câștige turneul: 300.00!

La câteva zile după calificarea la Mondial, Australia a rămas fără selecționer! Ange Postecoglou, care a condus reprezentativa timp de 4 ani și a adus cel mai important trofeu în vitrină a demisionat din motive personale. Înlocuitorul său e Bert van Marwijk, adversar al „cangurilor” în calificări ca antrenor al Arabiei Saudite. Van Marwijk nu a făcut schimbări majore în lot, fotbaliștii convocați acum fiind oameni de bază și înainte. În lotul preliminar a fost și un fotbalist care a trecut prin Liga 1 Betano: fundașul central Aleksandar Susnjar, de la Mlada Boleslav, care a jucat un sezon la Mediaș.

Australia a străbătut sute de mii de kilometri în calificări, fapt care poate fi cauza rezultatelor deloc impresionante. Noul selecționer are un palmares convingător la nivel de echipă națională. Întrebarea e, însă, dacă a avut timp suficient pentru a cunoaște echipa și a scoate maximul din ea. A fost convocat Tim Cahill, legendarul atacant al Australiei, deși a ajuns la 38 de ani și a avut o primăvară foarte slabă în liga a doua engleză. Cei mai importanți jucători sunt în linia mediană: căpitanul Jedinak, Mooy și Luongo.

Echipa probabilă (4-2-3-1)

Matthew Ryan (Brighton) – Josh Risdon (Western Sydney Wanderers), Mark Milligan (Al Ahli), Milos Degenek (Yokohama Marinos), Aziz Behich (Bursaspor) – Massimo Luongo (QPR), Mile Jedinak (Aston Villa) – Matthew Leckie (Hertha Berlin), Aaron Mooy (Huddersfield), Andrew Nabbout (Urawa Red Diamonds) – Tomi Juric (Luzern)

Programul Australiei la Campionatul Mondial

16 iunie, ora 13:00 – Franța

21 iunie, 15:00 – Danemarca

26 iunie, 17:00 – Peru

Leave a Reply