Andres Escobar

#CampionatulMondial. Șase gloanțe pentru un autogol

În urmă cu 24 de ani, şase gloanţe au şocat Columbia şi lumea întreagă. Andres Escobar, care se întorsese acasă după eliminarea din grupe a naţionalei de la Campionatul Mondial din 1994, a fost ucis în oraşul Medellin la numai 27 de ani. Moartea sa rămâne în continuare învăluită în mister.

Un articol de Sorina Oprițescu

De-a lungul timpului, au fost vehiculate diferite scenarii. Cel mai probabil include mafia pariurilor şi nemulţumirea oamenilor influenţi din Columbia de la acea perioadă care au mizat sume mari pe meciurile Columbiei de la turneul final. Iar Andres Escobar marcase un autogol în partida cu SUA, scor 1-2.

Cine va câștiga Cupa Mondială 2018?

“Viaţa nu se încheie aici”, declara Escobar la finalul meciului. 10 zile mai târziu, cel care îl ucidea cu sânge rece pe jucătorul dorit de AC Milan striga <<Gol!>> la fiecare dintre cele şase gloanţe pe care le descărca în fotbalist. Apoi îl lăsa fără suflare, pe bancheta din spate a maşinii, pe Andres Escobar.

22 iunie 1994

Pe stadionul „Rose Bowl”, din Pasadena, California, Statele Unite ale Americii, aproape 95.000 de spectatori aşteaptă cu sufletul la gură ca arbitrul Fabio Baldas să fluiere începutul partidei Columbia-SUA. Camerele nu reuşesc să surprindă pe chipurile sud-americanilor nimic din îngrijorările ultimelor zile. Patru, ca să fim mai exacţi. Veniţi la turneul final în calitate de mari favoriţi la câştigarea trofeului, columbienii pierduseră primul meci din grupe, cel contra României. Înfrângerea în faţa tricolorilor avea să aibă pentru jucătorii lui Francisco Maturana consecinţe teribile. „Am greşit la golul lui Hagi. La întoarcerea la hotel, antrenorul mi-a spus că a sunat tatăl meu. Fratele meu fusese împuşcat în cap la Medellin. Am vrut să plec, să mă întorc acasă“, avea să recunoască fundaşul Chonto Herrera ani mai târziu. Conform informaţiilor apărute după meci, pe victoria Columbiei în meciul cu România fuseseră pariate sume uriaşe. „Acolo începuse criza pentru o echipă care nu era deloc pregătită pentru aşa ceva. Erau mulţi pariori care pierduseră sume mari şi nu mai exista doar presiunea mediatică sau presiunea orgoliului fiecărui jucător, ci şi această <<mână neagră>> care era supărată din cauza contraperformanţei echipei”, a explicat Cesar Mauricio Velasquez, jurnalist columbian.

Naţionala sud-americană juca sub presiune, iar dovadă stătea faptul că se primiseră ameninţări cu moartea chiar în ziua partidei cu Statele Unite. „În vestiar, în loc să ne gândim la tactică, în loc să discutăm despre fotbal, dădeam toţi telefoane acasă. Voiam să ne asigurăm că sunt bine toţi cei pe care îi iubim. Nu aşa se joacă fotbalul, nu se întâmpla nimic normal la echipă”, a povestit selecţionerul Francisco “Pacho” Maturana. Lucrurile aveau să se complice şi mai mult pentru jucătorii săi la meciul cu SUA. În minutul 34, Andres Escobar marca în proprie poartă, iar Columbia avea să piardă cel de-al doilea meci consecutiv de la Campionatul Mondial. Veniţi ca mari favoriţi în Statele Unite, Valderrama şi colegii săi părăseau competiţia încă din faza grupelor.

“Urmăream împreună meciul. Când a văzut autogolul lui Andres din meciul cu SUA, fiul meu mi-a zis: <<Mami, o să-l omoare pentru asta!>>”, a rememorat Maria, sora lui Escobar, dramaticul minut 34. Deşi nu era încă la vârsta la care să realizeze legătura strânsă dintre fotbal şi traficanţii de droguri columbieni, fraza spusă aproape pe nerăsuflate de nepotul lui Andres avea să aibă ecou zece zile mai târziu. „Ne vedem în curând, pentru că viaţa nu se încheie aici”, declara fundaşul central al columbienilor la finalul partidei contra naţionalei Statelor Unite. Pentru Andres Escobar însă, sfârşitul a fost în minutul 34, când a deviat în propria poartă o centrare în careu a lui John Harkes.

În fotbal nu există moarte. Nu este nimeni ucis, nu mori. Fotbalul este bucurie şi atât.
 Andres Escobar

2 iulie 1994

Ultima partidă a columbienilor la Campionatul Mondial din acel an a fost contra Elveţiei, scor 2-0, victorie insuficientă pentru o calificare în faza următoare. Din Grupa A au mers mai departe Statele Unite, România şi Elveţia. Selecţionerul Maturana şi-a sfătuit atunci jucătorii să nu se întoarcă imediat în Columbia, ci să rămână în Statele Unite până când situaţia avea să se îmbunătăţească măcar puţin. Andres Escobar a refuzat. „Suntem iubiţi în Medellin de toţi locuitorii. Le-am adus de atâtea ori bucurii, nu vom păţi nimic”, a fost replica fotbalistului care urma să semneze un contract cu AC Milan. A ţinut capul plecat la sosirea pe aeroport, rememorând iar şi iar minutul fatidic. A urmat sfatul celor apropiaţi, iar primele zile le-a petrecut în casă, departe de ochii lumii, alături de logodnica sa, Pamela Cascardo. Cei doi urmau să se căsătorească pe 12 iulie. „Imediat după nuntă urma să plecăm în Italia. Deja vorbise cu sora lui, îi planificase vacanţele mulţi ani de atunci înainte. Dacă ştiam că va păţi una ca asta, nu îl lăsam niciodată să iasă în acea seară”, este declaraţia logodnicei sale.

„Acea seară” este cea de 2 iulie 1994. Atunci, Andres Escobar a hotărât că este timpul să nu se mai ascundă. Considera că nu are un motiv suficient de bun pentru a face asta. Şi-a sunat mai întâi colegii de la naţională, care i-au refuzat rând pe rând invitaţia. Ei încă se temeau. „Andres, te rog din suflet să ai grijă de tine”, a fost ultimul sfat pe care selecţionerul i l-a oferit fotbalistului său.

În jurul orei trei dimineaţa, Andres şi alţi doi prieteni au hotărât să plece din barul în care se aflau şi să se îndrepte spre casă. „La un moment dat, un grup a început să îl ia peste picior pe fotbalist şi să-l felicite pentru golul de la Mondial. Nu a intrat în jocul lor. Şi-a cerut scuze, le-a spus că a fost o greşeală, dar că doreşte să fie respectat, nu ironizat”, îşi aminteşte unul dintre cei alături de care Andres şi-a petrecut ultimele clipe ale vieţii. În parcare, Andres a fost întâmpinat de trei bărbaţi pe care i-a recunoscut cu uşurinţă. Erau aceiaşi care îl ironizaseră câteva ore mai devreme. Unul dintre ei a scos pistolul şi l-a împuşcat de şase ori pe Escobar, strigând după fiecare glonţ <<Gol!>>. La 27 de ani, viaţa lui Andres se încheia pe bancheta din spate a maşinii sale.

Vestea morţii fotbalistului a înrăutăţit o imagine şi aşa deloc plăcută a Columbiei, cu o mafie adânc înrădăcinată în sistemele politice şi juridice şi cu un fotbal pătat de traficanţii de droguri care văzuseră în acest sport o metodă bună de spălare a banilor. Enrique Santos Calderon, un important jurnalist columbian, a scris în următoarea zi un articol complex despre moartea lui Andres Escobar, pe care l-a încheiat astfel: „Pentru prima oară în viaţa mea îmi este ruşine de faptul că m-am născut în Columbia”.

Alexis Garcia a fost cel care a identificat trupul neînsufleţit al lui Andres: „A fost unul dintre cele mai dureroase momente ale vieţii mele. Mă uitam la omul care a fost de-a lungul timpul atât de puternic, atât de energic, dar nu mai respira, nu mai era cu noi acolo. Am început să plâng în hohote”, a declarat prietenul cel mai bun de la naţională al lui Andres.

Şi Herrera, un alt coechipier, şi-a pus la zid compatrioţii: „O ţară nu are voie să facă asta idolilor ei”. Humberto Munoz a fost considerat vinovat pentru moartea lui Escobar. A fost condamnat la 43 de ani de închisoare, dar eliberat în 2005, după doar 11 ani petrecuţi în spatele gratiilor, pentru bună purtare. Mulţi spun că totul a fost premeditat şi că mafia îl urmărea pe Andres Escobar pentru a-l pedepsi pentru autogolul din minutul 34 al partidei cu SUA. Dar cei din interiorul sistemului au o altă variantă. „Carlos Castano (n.r. – traficant de droguri columbian) l-a omorât pe Andres. Sigur, nu el a intrat la închisoare, ci un bodyguard. Dar aceasta este realitatea, indiferent dacă unii vor să o accepte sau nu. Şi nu l-au omorât pentru autogolul din meciul cu Statele Unite, ci pentru că a îndrăznit să le ceară respect unor oameni care nu sunt obişnuţi să li se răspundă atunci când iau peste picior pe cineva”, a mărturisit Jamie, mâna dreaptă a lui Carlos Castano, care acum săvârşeşte închisoare pe viaţă pentru crimele pe care le-a comis de-a lungul timpului.

24 de ani au trecut de la moartea lui Andres Escobar, iar misterul morţii lui nu a fost încă aflat. Rămân însă cuvintele lui Alexis Garcia de la mormântul colegului său de la naţională: „Spune-mi, Andres, cum este fotbalul în Rai? Este numai bucurie acolo? Este adevărat că în Rai poţi să faci greşeli?”. La scurt timp de la moartea lui Escobar, rând pe rând, jucătorii Columbiei au ameninţat că se retrag de la naţională, înfuriaţi de faptul că Andres a fost pedepsit pentru un eşec la un turneu final la care au participat 22 de jucători. Şi, în acelaşi timp, speriaţi că familiile lor ar putea avea de suferit din cauza mafiei şi a traficanţilor de droguri. Pentru Andres Escobar, viaţa nu a mai continuat. Minutul 34 i-a răpit, în mod brutal, şansa de a ajunge la AC Milan, de a se însura şi de a juca din nou pentru Columbia.

Leave a Reply