fotbal olanda bani

Fotbalul olandez, între banii mediocri și marea performanță

Fotbalul olandez se zbate la porțile Champions League, iar succesul pare să fie direct proporțional cu bugetele pe care echipele din Eredivisie le au la dispoziție. Privind sumele celor mai mari cluburi din „Țara Lalelelor”, un capitol la care conduce Ajax Amsterdam, ele par „bani de buzunar” față de ceea ce au la dispoziție campionatele puternice ale Europei.

În anul 2008, pentru prima oară în Olanda cluburile împărțeau un buget total ce trecea de 400 de milioane de euro. Erau premise bune, însă a lovit criza economică. Fluctuațiile veniturilor au făcut ca după 10 ani bugetul Eredivisie  să fie de 432 de milioane de euro în sezonul 2018/2019, cu 14 milioane de euro mai puțin față de anul precedent. Este prima scădere după trei sezoane de creștere.

Cifrele din Olanda sunt auditate. În România nu se cunoaște oficial bugetul fiecărui club, putându-se specula că în total ar fi vorba de 50-60 de milioane de euro, dintre care FCSB deține 12-15, CFR Cluj și Craiova în jur de 10, iar Dinamo București aproximativ 5.

Mizilic față de Europa

Cele aproape 432 de milioane de euro din fotbalul olandez înseamnă un buget de 10 ori mai mic față de Anglia. Inventatorii sportului cu balonul rotund au avut în sezonul 2017/2018 de Premier League  un buget de 4,5 miliarde de euro.

Al doilea campionat cu cei mai mulți bani a fost Bundesliga, cu 2,7 miliarde, urmat de Primera Division cu 2,4 miliarde. Acestea sunt cele 3 țări care au depășit bariera celor două miliarde. Seria A s-a clasat a patra cu 1,9 miliarde.

Întreg campionatul Olandei are la dispoziție mai puțini bani decât unele cluburi din Europa. În 2017, Manchester United, FC Barcelona și Real Madrid au „învârtit” peste 600 de milioane de euro” fiecare.

Trei echipe dețin jumătate din bani

Cu toate că bugetul Eredivisie a scăzut, Ajax Amsterdam a atras sume mai mari. Va avea la dispoziție în acest sezon 90 de milioane de euro, după cele 80 din cei doi ani anteriori. Trăgând linie, Ajax absoarbe aproximativ 20% din bugetul total din „Țara Lalelelor”.

De altfel, „lăncierii”, alături de PSV (73 de milioane de euro) și Feyenoord (67 de milioane) dețin aproximativ 50% din bugetul total alocat în campionatul Olandei. De notat că PSV a scăzut de la cele 85 de milioane de euro pe care le avea în 2016, în timp ce Feyenoord  are un buget dublu față de 2013!

Lupta pentru Europa

Cum se poziționează la nivel de performanță olandezii?

Ajax se află în turul 3 preliminar al Champions League. Cea mai mare performanță a lui Ajax din ultimii ani a fost finala Europa League din 2017. Ultima calificare a „lăncierilor” în grupele Ligii Campionilor a avut loc în sezonul 2014/2015, eliminată într-o grupă cu FC Barcelona și Paris Saint Germain. Vorbim de un club care în ultimii ani are o medie a audienței pe stadion de aproape 50.000 de oameni, deși ultimul titlul a fost obținut în 2014, iar ultimul dintre cele 4 trofee din Cupa Campionilor Europeni acum 23 de ani.

PSV va intra în playoff-ul aceleiași competiții, încercând să treacă și să atingă grupele. „Fermierii” stau mai bine în Champions League, față de Ajax, bifând un sfert de finală în 2016, după ce ultima prezență în grupe fusese în anul 2009.

Feyenoord a fost eliminată din preliminariile Ligii Campionilor și va evolua în turul al treilea preliminar al Europa League, acolo unde se află și trei echipe din România.  Vezi cotele Betano pentru Europa League. Echipa din Rotterdam a jucat sezonul trecut direct în grupele Ligii Campionilor, după 15 ani de pauză.

Leave a Reply