portugalia euro 2016

Portugalia, Tara Galilor si Polonia merg in „sferturi” la EURO 2016


Sâmbată, EURO 2016 ți-a aflat primele trei sfert-finaliste. Portugalia, Țara Galilor și Polonia au reușit să treacă de optimile de finală, două dintre ele fiind nevoite joace în prelungiri. Programul complet al optimilor este aici.

Polonia avansează la penalty-uri

Prima echipă calificată a fost Polonia, mai greu decât s-a anticipat, care a învins Elveția cu 5-4 la loviturile de departajare.  Polonezii au dominat meciul și au marcat pentru 1-0 în minutul 40, Blaszczykowski  l-a învins pe portarul Sommer într-o fază de unu contra unu.

Rezultatul părea că se va păstra până la final, mai ales după ce elvețienii au trimis mingea în bară în minutul 79, părând că totul merge contra lor. Numai că foștii noștri colegi de grupă au reușit să egaleze în minutul 83 prin Shaqiri , o foarfecă prin care scorul a devenit 1-1, iar Polonia primea primul gol de la EURO 2016.

Partida a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde Polonia a marcat toate cele cinci execuții, iar Elveția a ratat-o pe ultima prin Xhaka, odată cu ratarea calificării în „sferturi”.

Țara Galilor, calificată cu un autogol

Țara Galilor a obținut o calificare chinuită în fața Irlandei de Nord. Nord-irlandezii au avut cele mai multe ocazii, au fost cei care au presat, în timp ce colegii lui Bale au trimis primul șut pe poartă abia în repriza a doua!

Meciul a fost decis de un autogol, după ce McAuley s-a speriat de o centrare a lui Bale și a trimis mingea în propria-i poartă. Un meci câștigat de galezi fără să fi avut vreun corner tot meciul și care s-ar fi îndreptat fără îndoială spre prelungiri, dacă nu exista acel gol autogol.

Portugalia merge în „sferturi” cu un singur șut pe poartă

Nici Portugalia nu a strălucit cu Croația, ambele echipe realizând un joc plat, fără ocazii de gol. După 0-0 la capătul celor 90 de minute, partida s-a decis în prelungiri.

Au fost două acțiuni una după alta în urma cărora atât Croația, cât și Portugalia ar fi putut avansa. Croații au trimis mingea în bară în a doua repriză de prelungiri, imediat lusitanii au plecat pe contraatac și au înscris prin Quaresma, după o minge apărată inițial după un șut al lui Ronaldo. Fusese prima minge trimisă de portughezi pe spațiul porții în meci.

Portugalia va întâlni în „sferturi” Polonia și este singura echipă din 1996 și până astăzi mereu prezentă în sferturile de finală de la un Campionat European.

Cote pariuri EURO 2016: Apasă aici pentru coate cotele de pariuri sportive de la EURO 2016!

Leave a Reply