croatia spania

Croația bate Spania, ibericii merg în optimi contra Italiei


Croația a învins marți seară Spania, în Grupa D a EURO 2016. Scorul a fost 2-1, după ce elevii lui Vicente del Bosque conduseseră cu 1-0.

Spania a deschis scorul în prima repriză, Morata marcând în minutul 8. Kalinic a egalat la finalul celor 45 de minute. În partea secundă, Spania a ratat un penalty prin Ramos, care a șutat pe mijlocul porții. Perisic a marcat golul victorie croate cu trei minute înainte de final.

Înfrângerea Spaniei a echivalat cu obținerea locului secund în Grupa D, ceea ce a aruncat echipa campioană europeană într-o optime de finală cu Italia. Croația, câștigătoarea grupei va juca împotriva unui loc 3 din grupele B, E sau F.

În celălalt meci al Grupei D, Turcia a învins cu 2-0 Cehia, iar reprezentanții semilunei au terminat pe locul 3, sperând și ei la optimile de finală.

Germania și Polonia merg la braț din Grupa C

Grupa C a programat de asemenea marți ultimele două partide. Polonia a câștigat cu Ucraina, 1-0, iar Germania a învins cu același scor Irlanda de Nord.

Germania și Polonia au terminat la egalitate de puncte, 7 fiecare, dar nemții au ocupat locul 1 datorită unui gol marcat în plus.

Irlanda de Nord s-a clasat a treia și speră la un loc în optimi, în timp ce Ucraina pleacă de la EURO 2016 cu zero puncte.

Tabloul optimilor

O parte a tabloului optimilor de finală este definitivat. Iată ce se știe până acum.

Meci 1: Elvetia v Polonia – sambata 25 iunie, 16:00 (Saint-Etienne)
Meci 2: Tara Galilor v Loc 3 A/C/D – sambata 25 iunie, 19:00 (Paris)
Meci 3: Croatia v Loc 3 B/E/F – sambata 25 iunie, 22:00 (Lens)
Meci 4: Franta v Loc 3 C/D/E – duminica 26 iunie, 16:00 (Lyon)
Meci 5: Germania v Loc 3 A/B/F – duminica 26 iunie, 19:00 (Lille)
Meci 6: Castigator F v Loc 2 E – duminica 26 iunie, 22:00 (Toulouse)
Meci 7: Italia v Spania  – luni 27 iunie, 19:00 (Saint-Denis)
Meci 8: Anglia v Loc 2 F – luni 27 iunie, 22:00 (Nisa)

 

Leave a Reply